BLOG ORTODOX

Lumina lui Hristos lumineaza tuturor.

vineri, 19 februarie 2010

Acatist catre Maica Domnului


ACATISTUL  MAICII  DOMNULUI
MIJLOCITOAREA
           
     După rugăciunile începătoare:        

Condacul 1

       Pe cea care ne-a adus bucurie în locul întristării, pe salvatoarea   noastră, care a născut în chip tainic pe Fiul lui Dumnezeu, unind fecioria cu naşterea să o lăudăm noi credincioşii şi văzând cât de grabnic ne ascultă rugăciunile şi ne ajută în nevoile noastre să îi cântăm: Bucură-te, Maica Domnului, mijlocitoarea neamului omenesc!

Icosul 1

Ai venit ca o stea luminoasă în negura vremurilor pline de păcat, să ne aduci Lumina lumii, întrupată din trupul tău cel fecioresc, şi luminându-ne să ne suim la cer. Pentru aceasta te rugăm să ne ajuţi să urcăm spre Înviere, ca ajungând în Raiul cel dorit să-ţi cântăm cu îngerii:
        Bucură-te, Rază sfântă de lumină;
      Bucură-te, că eşti a cerului Regină;
      Bucură-te, că toţi în lume azi te preamăresc;
      Bucură-te, că eşti Mama Fiului Ceresc;
      Bucură-te, că Lumina Lumii din tine s-a întrupat;
      Bucură-te, că de la sânul tău cel fecioresc s-a alăptat;
      Bucura-te, Maica Domnului, mijlocitoarea neamului omenesc!

Condacul al-2-lea
     
      Ai fost din veci aleasă să fii Mama Dumnezeului nostru, pentru că în marea Sa bunătate, voia să ne salveze sufletele din pierzare prin întruparea şi jertfa Sa, de aceea îi cântăm: Aliluia!

Icosul al-2-lea
    
      Prin smerenia ta, te-ai înălţat, pentru că primind să fii Născătoare de Dumnezeu ai fost ridicată şi cinstită mai presus de îngeri, dar tu nu ai uitat rudenia ta de pe pământ, pe noi oamenii supuşi ispitelor, mijlocind la tronul sfânt, de aceea îţi cântăm:
      Bucură-te, că îngerul Gavriil ţie, cu vestea bună ţi s-a arătat;
      Bucură-te, că Împăratului Slavei te-ai făcut sfinţit palat;
      Bucură-te, ca ai primit cu smerenie crucea cea cerească;
      Bucură-te, că prin tine, Domnul a luat fire omenească;
      Bucură-te, îţi strigăm şi te rugăm fii mereu cu noi;
      Bucură-te şi nu ne lăsa să pierim în necazuri şi nevoi;
      Bucură-te, Maica Domnului, mijlocitoarea neamului omenesc;

Condacul al-3-lea
               
       Pe tine Stăpână Preacurată te lăudăm, pentru că tu ai fost şi ai rămas fecioară , binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este Rodul pântecelui tău căruia îi cântăm : Aliluia!

                                                  Icosul al-3-lea
    
      Tot neamul omenesc aduce laudă celeia care prin naştere feciorească, a adus mântuire la toată lumea. Ei i s-au închinat magii şi păstorii, la icoana sa îngenunchează bogaţii şi săracii, drepţii şi păcătoşii, iar ea ascultă rugăciunile tuturor şi trimite mulţime de binecuvântări pentru care îi grăim:
    Bucură-te, că tu ai născut pe Dumnezeu;
    Bucură-te, că ai purtat ca un nor sfânt pe Fiul tău;
    Bucură-te, că spre Egipt lung drum ai străbătut;
    Bucură-te, că la venirea ta, capiştele idolilor au căzut;
    Bucură-te, că te-ai întors la Nazaret, Copilul Sfânt să creşti;
    Bucură-te, că tu pe toţi cu rugăciunea ta ne miluieşti;
    Bucură-te, Maica Domnului, mijlocitoarea neamului omenesc!
  
Condacul al-4-lea
      
      Ai străbătut lung drum în Egipt la îndemnul îngerului, pentru ca să fereşti Pruncul Sfânt de mânia lui Irod, dar murind acesta te-ai întors la Nazaret, iar acolo cu multă grijă şi iubire i-ai călăuzit paşii, uimindu-te de înţelepciunea şi minunile pe care le săvârşea de mic, pentru care noi îi cântăm: Alilua !

Icosul al-4-lea
     
       Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, pentru noi oamenii şi pentru mântuirea noastră s-a pogorât din ceruri, s-a întrupat din Duhul Sfânt şi din tine Preacurată Fecioară, iar noi minunându-ne de această taină îţi grăim:
     Bucură-te, că în lume multe lipsuri ai răbdat;
     Bucură-te, că prigoniri nedrepte, cu Fiul tău ai îndurat;
     Bucură-te, că tu cu multă dragoste şi dăruire l-ai crescut;
     Bucură-te, că văzând minunile Lui, ca Dumnezeu L-ai cunoscut;
     Bucură-te, că la inima de mamă, vorbele şi faptele Lui le-ai pus;
     Bucură-te, că şi tu ai chemat în rugăciune ajutorul cel de Sus ;
     Bucură-te, Maica Domnului, mijlocitoarea neamului omenesc!




Condacul al-5-lea

      Cât de tare s-a întristat inima ta de Mamă atunci când ai simţit lipsa  Fiului tău cel Dumnezeiesc care avea 12 ani, crezându-l pierdut, iar dacă l-ai găsit vorbind învăţătorilor templului din Ierusalim te-ai mirat, iar noi îi cântăm: Aliluia !

Icosul al-5-lea
   
      Întreaga ta viaţă a fost o jertfă adusă lui Dumnezeu, ai suferit lipsuri, necazuri, umilinţe, ai plâns mult când l-ai văzut judecat, bătut şi osândit la moarte pe cruce, dar acum te bucuri în Împărăţia cea cerească iar noi îţi aducem aceste laude:
      Bucură-te, că tu cea atât de bună, mult ai suferit; 
      Bucură-te, cea prin care legea nouă s-a împlinit;
      Bucură-te, că pe Fiul tău l-ai văzut bătut şi chinuit;
      Bucură-te, că prin suflet ţi-a trecut sabia durerii când era răstignit;
      Bucură-te, că suferind, te-ai lăsat în voia lui Dumnezeu;
      Bucură-te, tu care mult ai plîns pe Cel dorit al tău;
      Bucură-te, Maica Domnului, mijlocitoarea neamului omenesc !

Condacul al-6-lea
      
       Iată Mama ta! i-ai spus apostolului Ioan, atunci când erai pe cruce, încredinţându-ne odată cu el şi pe noi toţi ocrotirii Maicii tale, pentru care Ţie Mântuitorul nostru îţi cântăm: Alilua !

Icosul al-6-lea
     
      Prin păcatele noastre am mâniat pe Tatăl Ceresc, am nesocotit poruncile Lui şi am umblat după voile noastre, dar tu, Stăpâna Lumii, fii pururi mijlocitoare şi roagă-l să ne ierte, iar noi având nădejde în tine îţi cântăm :
      Bucură-te, că tu la tronul sfânt pentru noi ai îngenunchiat;
      Bucură-te, că pentru lume rugându-te la Dumnezeu, ai lăcrimat;
      Bucură-te, că mijloceşti neîncetat la Fiul tău ;
      Bucură-te, că milă ai de noi, poporul său;
      Bucură-te, că doar tu poţi îndupleca pe Domnul să ne ierte;
      Bucură-te, că te pui chezaş pentru creştini şi-l rogi să îi îndrepte;
      Bucură-te, Maica Domnului, mijlocitoarea neamului omenesc!

Condacul al-7-lea

       Cine poate spune că a făcut rugăciune către tine, Fecioară Preacurată şi a rămas neajutat, pentru că eşti grabnică ajutătoare şi aduci bucurie în locul întristării, fiind puternică mijlocitoare la Dumnezeu caruia şi noi îi cântăm cu cei de sus: Aliluia!
                                                             
Icosul al-7-lea

       Cine poate mărturisi slava ta în cer, îngerii îţi slujesc, sfinţii te preamăresc, Fiul tău se bucură de vederea feţei tale, iar noi pământenii închinându-ne ţie îţi aducem aceste laude:
       Bucură-te, tu cea mai cinstită între fecioare;
       Bucură-te, a smereniei dulce şi preasfântă floare;
       Bucură-te, slăvită de toţi Cerească Împărăteasă;
       Bucură-te, a Soarelui Hristos, Mamă din veci aleasă;
       Bucură-te, că prin proorocii, venirea ta a fost vestită;
       Bucură-te, că eşti comoară sfântă, ca dar nepreţuită;
       Bucură-te, Maica Domnului, mijlocitoarea neamului omenesc!

Condacul al-8-lea

       Deşi cu trupul ai plecat în locaşurile cereşti să locuieşti cu Fiul tău, nu ne laşi singuri buna noastră Mamă, că vii printre oameni, să-i întăreşti, să le dăruieşti sănătate şi ajutor în necazuri, iar noi mulţumind Domnului Iisus că ne-a dat în grija ta îi cântăm: Aliluia.



Icosul al-8-lea

Ai venit în lume ca o ploaie înmiresmată să ude pământul însetat de Dumnezeu, ai venit ca un nor apărător să acoperi lumea ce mergea din rău în mai rău pentru aceea îţi cântăm:
        Bucură-te, că-n zorii dimineţii tu răsari;
        Bucură-te, că reverşi peste lume mila Domnului şi har;
        Bucură-te, că în toată vremea spre bine ne călăuzeşti;
        Bucură-te, că prin sfânt Acoperământul tău de tot răul ne păzeşti;
        Bucură-te, că începutul mântuirii noastre eşti;
        Bucură-te, că pe tine te laudă oştile cereşti ;
        Bucură-te, Maica Domnului, mijlocitoarea neamului omenesc!

Condacul al-9-lea
       
         Ne-am născut în această vale a plângerii în păcat şi greşim mereu Ziditorului nostru, de accea văzând neputinţele sufleteşti şi trupeşti alergăm la tine care vii grabnic în ajutor, rugându-te pentru noi Fiului tău căruia cutezăm să-i cântăm: Aliluia!

Icosul al-9-lea

     Vremurile sunt tulburi, căile vieţii sunt întortocheate, dar noi în tine ne punem nădejdea că nu ne vei lăsa Împărăteasă Cerească şi mijlocind la Dumnezeu ne vei scăpa din tot necazul de aceea îţi aducem această laudă:
      Bucură-te şi pentru noi mijloceşte neâncetat;
      Bucură-te şi te roagă pentu cei robiti de mult păcat;
      Bucură-te şi nu ne lăsa departe de Fiul tău ;
      Bucură-te şi ne ajută când te chemăm şi ne e greu;
      Bucură-te şi roagă-l să ne mai lase pe pământ şi să ne ierte;
      Bucură-te şi ne ajută să mergem pe căile ce-s drepte;
      Bucură-te, Maica Domnului, mijlocitoarea neamului omenesc!


Condacul al-10-lea
       
       Păcătuim cu bună ştiinţă şi supărăm pe Cel ce ne-a zidit după chipul şi asemănarea Sa, dar te rugăm înduplecă pe Domnul ca să nu îşi întoarcă Faţa de la noi, ci să ne primească iarăşi ca un Păstor între oile sale cuvântătoare, pentru ca şi noi să îi aducem cântare: Aliluia !

Icosul al-10-lea

      Cât poate Dumnezeu cu puterea atât poţi tu cu rugăciunea Preaslăvită Fecioară pentru iertarea păcatelor şi mântuirea noastră, de aceea simţind ajutorul tău şi îndeplinirea cererilor noastre cele bune îţi aducem acestea:
      Bucură-te şi ca pe o tămâie ruga ne primeşte;
      Bucură-te şi pe robii Tăi îi miluieşte;
      Bucură-te, strigăm că suntem fii tăi;
      Bucură-te şi nu ne lăsa în mâna celor răi;
      Bucură-te, îţi cântăm Măicuţa Stăpânului Ceresc;
      Bucură-te şi apară poporul creştinesc;
      Bucură-te, Maica Domnului, mijlocitoarea neamului omenesc!

Condacul al-11-lea
      
       Dacă nu ai fi fost tu să mijloceşti pentru noi la Fiul lui Dumnezeu am fi pierit pentru păcatele noastre, dar ca un Milostiv ascultă rugăciunile Preacuratei sale Maici pentru poporul său, de aceea îi aducem cântarea: Aliluia!

Icosul al-11-lea

Nu ne pricepem să lăudăm minunile tale pe care le-ai făcut cu noi oamenii în toată vremea, câte boli nu ai vindecat, pe câţi nu i-ai scăpat din primejdii, necazuri şi nevoi, pentru această a ta purtare de grijă îţi cântăm aşa:
       Bucură-te şi de patimi sau ispite ne fereşte;
       Bucură-te şi de toată primejdia şi necazul ne păzeşte;
       Bucură-te şi nu ne uita în rugăciune;
       Bucură-te că tu pe toţi ne ştii pe nume;
       Bucură-te, că vezi nevoia şi dorinţa tu ne-o ştii;
       Bucură-te şi nu ne lăsa, că noi suntem ai tăi copii;
       Bucură-te, Maica Domnului, mijlocitoarea neamului omenesc!

Condacul al-12-lea

Scară către cer eşti Preacurată Fecioară, pentru că tu ne călăuzeşti paşii în întunericul lumii ca să putem urca spre Lumina Cerească, Împaratul Slavei, căruia îi cântăm: Aliluia!

Icosul al-12-lea

       Greşim în toată vremea, zilele vieţii ni se scurg în păcate, timpul mântuirii îl risipim, facem voia trupului, lumii şi a celui rău dar tu nu ne lăsa Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, ci ajută-ne să punem început bun vieţii noastre, ca având nădejde de mântuire să te lăudăm aşa:
       Bucură-te, prea scumpă a lumii mijlocitoare;
       Bucură-te, că eşti a omenirii nădejde tare;
       Bucură-te, că binecuvântată eşti între femei;
       Bucură-te, că eşti al mântuirii prea sfânt temei;
       Bucură-te, că ruga ta nu rămâne neascultată;  
       Bucură-te, că umplii de bucurie lumea toată;
       Bucură-te, Maica Domnului, mijlocitoarea neamului omenesc!


                                               Condacul al-13-lea

O Prea Binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, primeşte aceste cinstite laude care se cuvin numai ţie care eşti Mama Împăratului Ceresc şi te rugăm fii pururi mijlocitoare la Fiul Tău, pentru ca să ne dăruiască izbăvire de boli şi necazuri, iertare de păcate şi viaţa veşnică în Împărăţia Sa unde cu îngerii bucurându-ne să-i cântăm neâncetat: Aliluia!  ( de 3 ori)
                                                          
                                                            Apoi din nou Icosul 1 şi Condacul 1.


RUGĂCIUNE



Preasfântă Fecioară, Împărăteasă Cerească care ai născut pe Fiul lui Dumnezeu, priveşte cu milă spre noi care ne aflăm pururi în scârbe, boli, necazuri şi nevoi. Prin păcatele noastre cele multe şi grele am mâniat pe Împăratul Slavei şi sufletul ne este tulburat. Unde să alergăm şi la cine ne vom duce ? Doar la tine avem nădejde, că tu eşti mijlocitoarea neamului omenesc. Ştim că rugăciunea ta de Mamă mult poate spre milostivirea Fiului şi nimeni din cei ce te-au chemat în ajutor nu a rămas fără răspuns. De aceea ne plecăm genunchii rugându-te să nu ne părăseşti pentru păcatele noastre cele multe şi grele ci ajută-ne să ne îndreptăm viaţa, acoperă-ne cu sfântul tău Acoperământ, dă-ne putere să putem birui uneltirile vrăşmaşilor văzuţi şi nevăzuţi. Dă-ne sănătate să putem lucra cele de folos spre mântuire. Mijloceşte la Stăpânul cerului şi al pământului să ne dăruiască timp de pocăinţă şi virtuţiile creştineşti, pentru ca să umplem candelele sufleteşti asemeni fecioarelor celor înţelepte şi să putem intra înăuntru cămării Mirelui ceresc, iar acolo bucurându-ne veşnic să slăvim pe Dumnezeul nostru. AMIN .



Acatist de pocainta



ACATIST   DE  POCĂINŢĂ
pentru iertarea păcatelor

 Dupa rugaciunile incepatoare:

Condacul 1

       M-ai adus în viaţa aceasta din dragoste şi bunătate, spre a mă bucura de toate darurile Tale, pe care cu milostivire mi le-ai dat şi spre a urma legea Ta, dar eu neascultând, m-am aflat departe de Tine, pentru aceasta strig din adâncul sufletului: Iartă-mă Doamne, Tatăl, Mântuitorul şi Mângâietorul meu !

Icosul 1

      Mai rău decât fiul rătăcit am ajuns, risipind bogăţiile date de Tine Părinte Ceresc, în ţara fărădelegilor veacului acestuia şi văzându-mă depărtat de harul tău strig Ţie:
      Iartă-mă Doamne, că drumul mântuirii am rătăcit;
      Iartă-mă Doamne, că nici o  poruncă a Ta nu am păzit;
      Iartă-mă Doamne, că în păcate de moarte am căzut mereu;
      Iartă-mă Doamne, că toată viaţa am slujit celui rău;
      Iartă-mă Doamne, că smochin neroditor am devenit;
      Iartă-mă Doamne, că  învăţăturile Tale sfinte, nu am împlinit;
      Iartă-mă Doamne, că numai Tu, în mila Ta poţi să mă mântuieşti;
      Iartă-mă Doamne, şi de zidirea Ta care te cheamă, să te milostiveşti;
      Iartă-mă Doamne, Tatăl, Mântuitorul şi Mângâietorul meu!


Condacul al-2-lea
    
       Nu am voit să mă bucur de pacea şi iubirea Părintelui Ceresc, ci am căutat robia cea amară şi amăgitoare a celui viclean, dar Tu văzându-mă căzut, nu mai lepădat de la faţa Ta, ci mai învăţat să alerg la scaunul spovedaniei spre a-mi restaura iarăşi sufletul pierdut pentru care îţi cânt: Aliluia! 

Icosul al-2-lea
    
     Ce voi face eu desnădăjduitul, ce răspuns voi da înaintea Ta, că timpul ce mi-ai dat spre a slujii Ţie, cu vrăşmaşii Tăi l-am petrecut, iar acum gol fiind de fapte bune te rog cu umilinţă:
      Iartă-mă Doamne, că darurile tale fără de preţ, le-am risipit;
      Iartă-mă Doamne, că în ţară străină a fărădelegii să plec, am dorit;      Iartă-mă Doamne, că talanţii pe care mi i-ai dat, i-am îngropat;
      Iartă-mă Doamne, că de calea Ta, mult m-am depărtat;
      Iartă-mă Doamne, că bogăţia ce-am primit spre mântuire, rău am cheltuit;
      Iartă-mă Doamne, că am căzut şi vrăjmaşul jalnic m-a robit;
      Iartă-mă Doamne, că strig către Tine mereu;
      Iartă-mă Doamne, că Tu eşti Ziditorul meu;
      Iartă-mă Doamne, Tatăl, Mântuitorul şi Mângâietorul meu!
  

Condacul al-3-lea

     Dulci par tentaţiile lumii acesteia dar lasă un gust amar, conştiinţa încărcată şi inima plină de durere şi remuşcare pentru păcatele făcute. Dar Tatăl Ceresc ne primeşte ca un Părinte iubitor dacă îi mărturisim păcatul, de aceea îi strigăm: Aliluia!
                                        
   Icosul al-3-lea
     
     Fiul cel risipitor şi-a venit în fire văzând viaţa grea în sărăcie, dorind să se sature măcar din mâncarea porcilor, asemeni şi eu fiind sărac de fapte bune şi căzând sub greutatea necazurilor şi ispitelor te rog din inimă:    
   Iartă-mă Doamne, că timpul vieţii cu vrăjmaşii Tăi l-am petrecut;
   Iartă-mă Doamne, că  rugăciune cu trăire către Tine  n-am făcut;
   Iartă-mă Doamne, că sunt plin de greu şi mult  păcat;
   Iartă-mă Doamne, că  rău căzând, din fărădelegi nu m-am ridicat;
   Iartă-mă Doamne, că de nu mă vei ajuta sunt un om pierdut;
   Iartă-mă Doamne şi nu mă lăsa pe mine cel atâta de căzut;                          
   Iartă-mă Doamne, că timpul mântuirii ce mi-ai dat am risipit;
   Iartă-mă Doamne, candela sufletului mi s-a stins şi în păcat am adormit; 
   Iartă-mă Doamne, Tatăl, Mântuitorul şi Mângâietorul meu!
 

Condacul al-4-lea

       Amintindu-mi de timpul petrecut departe de Tine Doamne, căutând petrecerea unei vieţi în duhul lumii şi al plăcerilor pierzătoare, mă căiesc şi nădăjduind în mila Ta îţi cânt: Aliluia!

Icosul al-4-lea
    
       Nu sunt vrednic să cer milă pentru păcatele mele, fiindcă de bună voie am greşit călcând porunca dragostei creştine, a iubirii de  Dumnezeul meu şi de aproapele, dar îndrăznind către Tine te rog:
      Iartă-mă Doamne, Tu care m-ai adus pe pământ spre a-ţi sluji;
      Iartă-mă Doamne, Tu care mi-ai dat multe daruri spre a mă mântui;      Iartă-mă Doamne, Tu care spre biserica Ta mi-ai insuflat chemare;
      Iartă-mă Doamne, Tu care mi-ai dat credinţă, nădejde şi răbdare;
      Iartă-mă Doamne, Tu mi-ai ascultat de multe ori, smerita rugăciune;
      Iartă-mă Doamne, Tu mi-ai purtat de grijă, să pot trăi în astă lume;
      Iartă-mă Doamne, Tu care mă iubeşti, mă ajuţi şi mă primeşti;
      Iartă-mă Doamne, Tu care din Potirul sfânt cu preacuratu-Ţi trup mă
Împărtăşeşti;
      Iartă-mă Doamne, Tatăl, Mântuitorul şi Mângâietorul meu!


Condacul al-5-lea
         
      Mi-ai descoperit cu dragoste învăţăturile Tale, mi-ai scos în cale din purtarea Ta de grijă, oameni drepţi, preoţi învăţători şi povăţuitori, care să mă călăuzescă pe drumul drept al mântuirii pentru care îţi cânt : Aliluia!         

Icosul al-5-lea
     
      Am auzit învăţăturile tale şi am pus hotărâre să fac voia Ta, dar grijile veacului, nestatornicia, lipsa rugăciunii, gândurile rele, m-au depărtat de la calea cea sfântă şi mi-au tăiat aripile sufleteşti, iar eu văzând neputinţa mea te chem şi îţi zic:
     Iartă-mă Doamne, Tu care libertate din bunătatea Ta, mi-ai dat;
     Iartă-mă Doamne, Tu care mă aştepţi să mă ridic din greu păcat;
     Iartă-mă Doamne, Tu cel Milostiv, nu ai pe nimeni de pierdut;
     Iartă-mă Doamne, Tu care vrei ca tot sufletul să fie salvat şi renăscut;
     Iartă-mă Doamne, Tu pe toţi doreşti ca să îi duci în Împărăţia cea Cerească;     
     Iartă-mă Doamne, Tu care vrei ca tot sufletul să se mântuiască;
     Iartă-mă Doamne, Tu care porţi pe umeri crucea lumii întregi;
     Iartă-mă Doamne, Tu care mi-ai spălat cu al Tău sânge, mulţimi de fărdelegi;
     Iartă-mă Doamne, Tatăl, Mântuitorul şi Mângâietorul meu!

Condacul al-6-lea
     
      Mi-ai dat libertate Stăpâne, să aleg singur calea pe care să merg, mi-ai descoperit că există o altă lume şi o viaţă veşnică, unde vor merge sufletele după moarte, mi-ai arătat drumul spre Împărăţia Ta şi mijloacele spre a o cuceri, de aceea îţi cânt: Aliluia!

Icosul al-6-lea
   
     Câtă răbdare ai avut cu mine Iisuse Doamne, să mă aştepţi să mă întorc la Tine din viaţa de păcat, Tu Cel ce ţi-ai vărsat scumpul Tău sânge pentru mine, Tu cel ce ai suferit chinuri cumplite, m-ai ridicat, dar eu alunecând iarăşi am căzut şi văzându-mi starea păcătoasă strig catre Tine:
      Iartă-mă Doamne, că am greşit atât de mult;
      Iartă-mă Doamne, că Te-am supărat şi Te-am pierdut;
      Iartă-mă Doamne, că fără Tine eu nu pot trăi;
      Iartă-mă Doamne şi te rog, cu inimă smerită, nu mă părăsi;
      Iartă-mă Doamne şi nu mă lăsa când îmi este greu;
      Iartă-mă Doamne şi te rog fii cu mine, în viaţa mea mereu;
      Iarta-mă Doamne şi ai milă, că Tu ştii neputinţa mea;
      Iarta-mă Doamne, că Tu vezi cât de slabă şi nestatornică îmi este firea
      Iartă-mă Doamne, Tatăl, Mântuitorul şi Mângâietorul meu!


Condacul al-7-lea

Cine se poate mântui? au întrebat atunci pe Domnul Iisus, văzând cât de greu se poate lăsa omul de păcat şi de bunătăţile acestei lumi deşarte şi trecătoare, spre a câştiga viaţa veşnică, iar Tu ai răspuns că  tot ce e cu neputinţă la oameni e cu putinţă la Dumnezeu, pentru care îţi cântăm ţie: Aliluia!




Icosul al-7-lea

      Dacă nu ar fi milostivirea Ta şi nespusa iubire de oameni, nu aş avea nădejde de mântuire pentru multele mele păcate, pentru nepăsarea de cele sufleteşti, pentru lipsa de iubire, de râvnă la rugăciune şi fapte bune, pentru nepăzirea poruncilor Tale, dar îndrăznind strig cu suflet umilit:
     Iartă-mă Doamne, că pe fratele meu spre fapte bune, nu am îndemnat;
     Iartă-mă Doamne, că  porunca dragostei creştine, n-am lucrat;
     Iartă-mă Doamne, că doar voia mea fac mereu;
     Iartă-mă Doamne, că nu port grijă de sufletul meu;
     Iartă-mă Doamne, că în deşertăciunea lumii greu m-am încâlcit;
     Iartă-mă Doamne, că ei slujesc şi nu Ţie, Domnul meu cel Sfânt;
     Iartă-mă Doamne şi paşii mei spre mântuire îi conduce;
     Iartă-mă Doamne şi-mi dă rugăciune curată, de care cel rău fuge;
     Iartă-mă Doamne, Tatăl, Mântuitorul şi Mângâietorul meu!


     Condacul al-8-lea
    
      Amăgitoare sunt dulcegăriile lumii, iar vrăjmaşul neamului omenesc îşi întinde cursele şi răgneşte ca un leu căutând pe cine să înghită, dar Tu ştiind slăbiciunea noastră ne aperi şi ne păzeşti cu puterea Ta, scăpându-ne de vicleşugul celui rău, de aceea îţi aducem cântare: Aliluia!

 Icosul al-8-lea
   
      Alături de preotul duhovnic, la scaunul Sfintei spovedanii stai Tu, Iubitorule de oameni ascultând mărturisirea mea, iar eu cel ruşinat de păcatele pe care fără ruşine le-am făcut, în ascuns şi la arătare cu smerenie grăiesc aşa :
      Iartă-mă Doamne, că în mândrie şi slavă deşartă am căzut mereu;
      Iartă-mă Doamne, că rău m-am mâniat şi am urât pe fratele meu;
      Iartă-mă Doamne, că m-am lenevit să fac fapte bune si rugăciune;
      Iartă-mă Doamne, că gândurile mele sunt de pofte păcătoase pline;
      Iartă-mă Doamne, că m-am lăcomit la tot ce este rău;
      Iartă-mă Doamne, că am invidiat, judecat şi osândit pe cei din jurul meu;
      Iartă-mă Doamne, că din zgârcenie, pe cel în nevoie nu am ajutat;
      Iartă-mă Doamne, că de Tine, Împăratul Slavei nu am ascultat;
      Iartă-mă Doamne, Tatăl, Mântuitorul şi Mângâietorul meu!

         
Condacul al-9-lea
   
      Nu avem aici cetate stătătoare, dar noi suntem prinşi în grijile deşarte de parcă am stăpâni lumea. Uităm că suntem trecători, uităm că viaţa noastră e umbră şi vis, iar fiecare clipă care trece ne apropie de mormânt. Să ne trezim din amara înşelăciune şi mulţumind Domnului pentru grija ce ne-o poartă să îi cântăm: Aliluia!
                                              
Icosul al-9-lea

      Mă cred smerit, dar cea mai mică vorbă mă umple de mânie şi de ură pentru aproapele, nu rabd ispita şi cârtesc mereu la cea mai uşoară supărare, clevetesc, judec şi osândesc depărtându-mă de harul Tău şi astfel ajung să rătăcesc în noaptea întunecată a fărădelegii, departe de Lumina lumii, dar Tu Doamne, ai milă şi ieşi în întâmpinarea mea, că îţi strig:
      Iartă-mă Doamne şi mă primeşte ca pe fiul rătăcit;
      Iartă-mă Doamne, că de conştiinţa mea sunt osândit;
      Iartă-mă Doamne şi ca lui Petru îmi dă mâna şi nu mă lăsa;
      Iarta-mă Doamne şi mă ridică din valurile vieţii, după mare mila Ta;
      Iartă-mă Doamne, că Tu eşti Creatorul, Domnul şi Stăpânul meu;
      Iartă-mă Doamne, că fără Tine, drumul vieţii mi se pare greu;
      Iartă-mă Doamne şi îmi dă în toată vremea înger tare, păzitor;
      Iartă-mă Doamne şi nepregătit pentru veşnicie, nu mă lăsa să mor;
      Iartă-mă Doamne, Tatăl, Mântuitorul şi Mângâietorul meu!



 Condacul al-10-lea
      
       Văzând prin veacuri cum pronia Ta divină, lucrează minunat pentru salvarea neamului omenesc, căci ai trimis lumii oameni aleşi, plini de Duh Sfânt care să povăţuiască oamenii la pocăinţă şi să îi înveţe tainele mântuirii, îţi cântăm din inimă  Aliluia!

Icosul al-10-lea

       Mi-ai binecuvântat anii vieţii spre a face fapte vrednice de a moşteni Împărăţia Ta, ai venit în lume, din rob să mă faci stăpân, ai suferit chinuri şi moarte ca să îmi sfinţeşti sufletul şi trupul, dar eu nebunul, m-am robit de bună voie stăpânitorului întunecat al lumii, făcând voia lui, de aceea cu sufletul chinuit de amărăciunea greşalelor mele, îţi grăiesc aşa:
      Iartă-mă Doamne, că mai mult ca desfrânata am greşit;
      Iartă-mă Doamne, că mai rău ca vameşul, viaţa mea am vămuit;
      Iartă-mă Doamne, că Ţie, Stăpânul şi Izbăvitorul meu nu am urmat;
      Iartă-mă Doamne, că lucrând cu sârg păcatul, mereu te-am supărat;
      Iartă-mă Doamne şi la înfricoşătoarea judecată, pe mine nu mă lepăda;
      Iartă-mă Doamne şi te rog în focul cel nestins nu mă lăsa;
      Iartă-mă Doamne, că în păcat am fost născut şi păcate mereu fac;
      Iartă-mă Doamne, că haina albă a Sfântului Botez, prin păcat am întinat;
      Iartă-mă Doamne, Tatăl, Mântuitorul şi Mângâietorul meu!


Condacul al-11-lea
         
Mulţi au căpătat mântuirea prin mila Ta, căci Tu fiind bun ai primit şi pe cei din al unsprezecelea ceas în slava Ta cerească. Tu mântuieşti după măsura dragostei Tale, pentru că te uiţi la inima omului şi vezi dorirea lui, de aceea aducându-ţi mulţumire pentru nemăsurata Ta iubire, îţi cântăm cu dragoste: Alilua !
                                     

Icosul al-11-lea

      Am greşit mai mult decât toată zidirea, zilele vieţii mele s-au scurs în păcate, faptele mele sunt înaintea Ta ca o cârpă lepădată, iar eu lipsit de virtuţiile creştineşti, nici ochii nu mai îndrăznesc să îi ridic spre cer, ci suspinând ca vameşul  grăiesc:
      Iartă-mă Doamne, te rog , o Ziditorul meu;
      Iartă-mă Doamne, că vreau să mă întorc, ca fiul rătăcit la Tatăl său;
      Iartă-mă Doamne şi mă primeşte la Tine ca pe un slujitor;
      Iartă-mă Doamne, că având suflet umilit te chem mereu cu dor;             
      Iartă-mă Doamne şi ca un rob nevrednic, aş vrea măcar să fiu primit;    
      Iartă-mă Doamne şi mă ajută să îţi slujesc mereu, până la sfârşit;
      Iartă-mă Doamne, că Tu pe toate de vrei să faci, le poţi;
      Iartă-mă Doamne şi ne mântuieşte cu mare mila Ta, pe toţi;
      Iartă-mă Doamne, Tatăl, Mântuitorul şi Mângâietorul meu !


Condacul al-12-lea

     Pe cel ce vine la Mine nu îl voi scoate afară ! aşa le-ai spus celor de atunci şi cuvintele Tale au rămas pentru veacuri, ca mângâiere în nevoile şi întristările noastre de tot felul, aducând nădejde de mântuire, pentru care îţi cântăm: Alilua!

Icosul al-12-lea

      Păcatele mele au covârşit capul meu şi ca o sarcină grea apasă peste mine - aşa spunea psalmistul, iar eu simţind povara păcatelor care mă împiedică să urc pe calea mântuirii, strig către Domnul aşa:
      Iartă-mă Doamne, te rog, te chem plângând Stăpânul meu;
      Iartă-mă Doamne, că nu sunt vrednic, să mai fiu iarăşi fiul Tău;
      Iartă-mă Doamne şi îmi mântuieşte sufletul cu mare mila Ta; 
      Iartă-mă Doamne şi te rog  primeşte pocăinţa mea;
      Iartă-mă Doamne şi de fericirea Raiului pe mine,Tu mă fă părtaş;
      Iartă-mă  Doamne şi în iadul cel înfricoşător să nu mă laşi;
      Iartă-mă  Doamne şi pe mine cel plin de păcate, nu te mânia;
      Iartă-mă  Doamne şi-mi dă răspuns bun, când mă vei judeca;
      Iartă-mă Doamne, Tatăl, Mântuitorul şi Mângâietorul meu!


Condacul al-13-lea

       Doamne, care ai primit pocăinţa vameşului şi femeii păcătoase i-ai dăruit iertare, care ai făgăduit tâlharului de pe cruce că va fi cu Tine în rai, care ai primit pocăinţa atâtor păcătoşi din toate timpurile, ascultă-mă şi pe mine care am păcătuit mai mult decât toată zidirea, cu ştiinţă şi cu neştiinţă, în timpul nopţii şi a zilei şi mă iartă după mare mila Ta şi mă primeşte între oile cuvântătoare ale turmei Tale, împărtăşindu-mă încă de pe pământ cu preacinstitele Tale Taine, iar la sfârşitul vieţii mă du în Împărăţia Ta, ca împreună cu îngerii şi cu toţi sfinţii să îţi aduc neâncetat cântare: Aliluia! (de trei ori)
                                                 
                                                     Apoi se zice iarăşi Icosul 1 si Condacul 1.


RUGĂCIUNE

       Doamne şi Stăpânul vieţii mele, îmi recunosc şi îmi mărturisesc păcatele mele pe care le-am făcut în toată vremea şi în tot locul. Am greşit umblând după voile păcătoase ale trupului, Te-am mâniat, Te-am scârbit şi Te-am întristat. Mi-ai întins cu bunătatea Ta de multe ori Sfântul Trup şi scump Sângele Tău, voind să Te uneşti cu mine, dar eu robindu-mă iarăşi de păcat, am căzut. Nădăjduiesc în mila şi bunătatea Ta, care primeşte pe tot sufletul cel necăjit şi întristat. Căci Tu ai spus prin glasul proorocului David, că inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Adevărate sunt cuvintele Tale, că nu ai depărtat pe cei ce au venit la Tine cu umilinţă. De aceea gândindu-mă la înfricoşata Ta judecată şi văzându-mă lipsit de fapte bune şi fără răspuns, îmi plec genunchii rugându-te să mă ierţi, să mă primeşti, să nu îmi spui că nu mă cunoşti pe mine, pentru că amar va fi mie depărtându-mă pentru veşnicie de Faţa  Ta, cea plină de strălucire şi mergînd în întunericul cel mai de jos. Ci dă-mi putere, înţelepciune, credinţă, nădejde şi dragoste, împreună cu toate virtuţiile creştineşti, întăreşte-mă şi mă scapă de boli, necazuri, încercări şi vrăjmaşi, iar pentru rugăciunile Preacuratei Maicii tale, a sfinţilor îngeri şi ale tuturor sfinţilor, mîntuieşte-mă de veşnica osândă şi mă fă părtaş Impărăţiei Tale, ca acolo în veşnicie, să văd şi să mă bucur de slava Ta. Amin.

Afișări de pagină luna trecută

Persoane interesate